am înțeles că bărbatul pe care îl văzusem în curte putea să nu fie tatăl lor.
Mi-am luat telefonul.
— O să chem pe cineva care știe să vă ajute, bine?
Mara a început să plângă.
— Nu ne duce înapoi!
Am lăsat imediat telefonul jos.
— Nu vă duc nicăieri acum.
Am rămas lângă ele și am sunat la 112, explicând cât mai clar situația. Nu știam dacă era vorba despre violență, neglijență sau altceva. Știam doar că două fetițe de aproximativ trei ani fugiseră din casa lor și se ascunseseră într-un tomberon, implorându-mă să nu spun unui bărbat unde erau.
Dispecerul mi-a spus să rămân cu ele și să nu confrunt pe nimeni.
Nici zece minute mai târziu, cineva a bătut violent în poarta mea.
Mara a scăpat paharul.
Amândouă s-au ascuns în spatele canapelei.
— Deschideți!
Era vocea unui bărbat.
— Fetele sunt la dumneavoastră?
Nu am răspuns.
— Știu că sunt acolo!
A început să lovească poarta.
Atunci am înțeles de ce se ascunseseră.
Câteva minute mai târziu a sosit poliția.
Bărbatul s-a schimbat instantaneu.
Din furios a devenit politicos.
Le-a explicat agenților că era fratele mamei fetelor și că cele mici aveau obiceiul să fugă.
— Copii, știți cum sunt, a spus el zâmbind. Au imaginație.
Dar când un polițist a intrat
Continuare pe pagina următoare
