Trei case.
Duplexul din cărămidă roșie pe care îl construise bunicul meu.
Casa la lac pe care tatăl meu a renovat-o parțial cu banii pe care i-i împrumutasem în liniște.
Și casa din centrul orașului pe care o administrez, o reparăsem și o refinanțasem timp de doi ani, în timp ce Daniel sărea de la o „oportunitate de afaceri” la alta – și de la o iubită scumpă la alta.
Tata și-a încrucișat brațele.
„Nu face asta să pară emoționantă, Claire.”
Daniel se lăsă pe spate în scaun cu un rânjet.
„Oricum te vei mărita cu un canadian și vei uita de toate astea.”
Aproape că am râs.
Timp de șase ani, mă ocupasem de finanțele familiei. Știam fiecare sold al ipotecii, fiecare plată a impozitelor, fiecare factură întârziată cauzată de Daniel și fiecare document semnat de tata fără să-l citească complet.
Ceea ce niciunul dintre ei nu părea să-și amintească era că, cu doi ani în urmă, când firma de construcții a tatălui său aproape dăduse faliment, o salvasem cu un împrumut privat de 180.000 de dolari.
Un avocat redactase acordul.
„Pentru mai multe detalii și pentru a afla următorii pași, apasă pe numărul 2 din partea de jos (în stânga) și continuă lectură! 
”
Continuare pe pagina următoare
