mama ta a luat-o?
Judecătorul porni aparatul. Din difuzor se auzi un foșnet, apoi vocea lui Andrei, limpede și rece:
— Până mâine dimineață, Mara nu va mai avea nimic pe numele ei…
În acel moment, telefonul grefierei începu să sune. Ea ascultă câteva secunde, apoi își schimbă la față și îi întinse judecătorului telefonul.
— Domnule judecător, tocmai a sosit un reprezentant al parchetului. Spune că are un mandat pentru cineva din această sală…
PARTEA 3
— Pentru cine? întrebă judecătorul.
Grefiera înghiți în sec.
— Pentru domnul Andrei Ionescu.
În sala de judecată se făcu o liniște atât de adâncă, încât auzeam picăturile de ploaie lovind ferestrele înalte. Era ora unsprezece și treizeci și unu. Andrei rămase cu o mână pe spătarul băncii, privind când spre ușă, când spre mama lui.
— Mamă, ai făcut asta? întrebă el.
Elena își coborî ochii.
— Nu eu. Adevărul a făcut-o.
Ușa se deschise, iar un procuror
intră împreună cu doi polițiști. Nu purtau expresii triumfătoare. Aveau fețele acelea obosite ale oamenilor care văd prea multe familii distruse într-o singură zi.
— Domnule Ionescu, trebuie să veniți cu noi pentru declarații, spuse procurorul.
— În baza cărei acuzații?
— Fals, fraudă și folosirea neautorizată a datelor personale. Ancheta se referă la contractul de împrumut, la transferurile din contul societății și la înregistrarea pe care tocmai ați ascultat-o.
Bianca făcu un pas înapoi.
— Eu nu am știut nimic despre acte.
Andrei se întoarse spre ea, furios.
— Ai semnat declarația.
— Ai spus că era pentru apartament!
— Era pentru apartament.
— Nu. Era pentru datoriile tale.
Judecătorul ridică mâna.
— Înainte să fie escortat, domnul Ionescu va răspunde la o întrebare esențială. Doamnă Ionescu, sunteți sigură că semnătura de pe contract nu vă aparține?
M-am ridicat. Picioarele îmi tremurau, dar vocea mi-a ieșit clară.
— Sunt sigură. În ziua trecută pe contract eram la clinica Sfântul
Continuare pe pagina următoare
