— Taci.
— Mi-ai spus că ea nu mai poate dovedi nimic.
Judecătorul lovi masa cu palma.
— Toată lumea se așază. Dacă mai întrerupe cineva, sala va fi evacuată.
Mi-am dus mâna la guler și am strâns broșa de lămâie. Metalul rece îmi intră în piele. Mă agățam de ea ca să nu mă prăbușesc.
Elena îl privi pe Andrei cu ochii umezi.
— În seara de 3 februarie te-am auzit vorbind cu Bianca. Erai în bucătăria mea. Credeai că dorm. Ai spus că, după pronunțarea divorțului, Mara va rămâne fără apartament, fără economii și fără puterea de a te încurca.
— Ai auzit greșit.
— Nu. Am înregistrat.
Cuvântul căzu în sală ca un pahar spart.
Judecătorul luă aparatul, îl privi și întrebă:
— Cine l-a predat instanței?
— Eu, spuse Elena. Dar nu este singurul lucru.
Grefiera începu să verifice documentele. După câteva secunde, își ridică privirea.
— Domnule judecător, contractul de împrumut are o anexă
care nu figurează în dosarul inițial. Este datată cu trei zile înainte de cererea de divorț.
Andrei se repezi spre masă.
— Nu aveți dreptul să deschideți asta!
Judecătorul îi făcu semn agentului de pază să se apropie.
— Aveți dreptul să vă apărați, nu să împiedicați verificarea unei probe.
Elena scoase o foaie îngustă, împăturită în patru.
— Aici este numele celui care a pregătit totul, spuse ea.
M-am uitat la hârtie. În colțul de jos se vedea o ștampilă albastră și o semnătură pe care o recunoșteam.
Era semnătura avocatului care mă abandonase cu o seară înainte.
Andrei își pierdu echilibrul și se sprijini de bancă.
— Mara, ascultă-mă. Nu este ceea ce crezi.
— Atunci spune-mi ce este.
El deschise gura, dar Bianca vorbi înaintea lui:
— Ai promis că divorțul va fi doar o formalitate. Ai spus că ea nu va ajunge niciodată să audă înregistrarea. De ce nu mi-ai spus că
Continuare pe pagina următoare
