pagini au fost scrise cu meticulozitatea unui adolescent. Mai târziu, propozițiile au devenit scurte, grăbite și pline de frică. Cu fiecare rând, Lenuțu simțea cum i se strânge stomacul.
„Nu vreau să mă mai ascund.” „Spune că e spre binele nostru.”
„A promis că nu va durea.”
„Spune că trebuie să fim buni. Că face asta pentru viitor.”
„Dacă nu reușim să scăpăm, să anunțați pe cineva că am încercat.”
Pe ultima pagină sunt doar două cuvinte:
„Nu deschideți.”
Lenuțu a închis brusc caietul. Respira adânc. În cameră părea că s-a făcut și mai frig.
Fără să vrea, lanterna s-a mișcat spre colțul din dreapta. Acolo era un alt obiect, ceva ce nu observase: o trapă mică, metalică, în podea.
A simțit cum inima îi bate în urechi. Tot aerul parcă se adunase în piept.
A făcut un pas spre trapă.
Apoi altul.
A îngenuncheat și a atins grilajul rece.
Continuare pe pagina următoare
