afla o ușă de lemn cu vopseaua scorojită. A răsucit zăvorul. Ușa a scârțâit, ca și cum n-ar fi fost atinsă de zeci de ani.
În spatele lor, se deschidea o cameră mică și rotundă, cu pereți de piatră. Podeaua era acoperită de un strat gros de praf. Și în praf erau urme de pași. Urme vechi. Pași mici – pașii unei fete.
Un fior i-a străbătut șira spinării lui Lenuț.
Și-a amintit de fetele acelea. De toate patru. Le cunoștea din copilărie. Le văzuse râzând, alergând pe holuri, spunând glume. Și apoi – șocul dispariției lor. Tăcerea. Durerea părinților lor.
Și-a ridicat lanterna și a văzut un raft dărăpănat pe peretele din spate. Pe el zăceau mai multe caiete, îngălbenite și acoperite de un strat de praf.
A suflat ușor pe primul. Literele tremurânde au apărut: „Elena – Jurnal”.
Îi tremurau mâinile. A deschis caietul.
Primele
Continuare pe pagina următoare
